Un alpinist din România a cucerit cel mai înalt vârf din Antarctica, Vârful Vinson

0
52

Ciprian Pătraşcu, în vârstă de 37 de ani este pasionat de alpinism. Acesta practică sportul preferat de foarte mulţi ani. Ultima lui cucerire a fost Vârful Vinson de 4.897 de metri, cel mai înalt vârf din Antarctica. Aceasta nu este singura performanţă a alpinistulu, el a mai cucerit: Vârfului Aconcagua (6.962 metri) în anul 2011, Vârfului Mont Blanc (4.810 metri) în anul 2013 şi Vârful Elbrus din Rusia (5.642 metri), în vara acestui an.

ciprian-patrascu

„Am participat, în perioada 22 noiembrie – 8 decembrie, la o expediţie internaţională cu care am reuşit să cucerim Vârful Vinson (4.897 de metri), cel mai înalt vârf din Antarctica. În afară de mine, ceilalţi membri ai expediţiei au fost un nepalez, un canadian, un olandez, un australian şi doi americani. La început, am avut mari reţineri în legătură cu participarea mea în cadrul acestei expediţii, deoarece eram singurul român, dar şi pentru că agenţia care a organizat toată logistica expediţiei nu ne-a dat opţiunea de a ne cunoaşte între noi înainte de această experienţă. Practic, noi toţi am fost puşi în postura de a ne cunoaşte doar cu o seară înainte de plecarea propriu-zisă în expediţie, în Punta Arenas, oraşul cel mai sudic din Chile, unde se organizează majoritatea expediţiilor care au ca scop explorarea şi cunoaşterea Antarcticii”, a declarat Pătraşcu.

Alpiniştii cu care a urcat Pătraşcu muntele erau mult mai experimentaţi, dar alpinistul clujean a reuşit să facă faţă cu bine acestei provocări.

„Cu toate acestea, consider că la sfârşitul expediţiei am reuşit să păstrez reputaţia excelentă pe care o au alpiniştii noştri peste hotare. A fost o mare provocare pentru mine. Principala problemă în cucerirea Vârfului Vinson a fost ridicată de frig, în condiţiile în care s-au înregistrat temperaturi de minus 40 de grade. Asaltul final de cucerire a Vârfului Vinson în ziua ascensiunii a durat opt ore, iar coborârea alte trei ore”, a declarat Ciprian Pătraşcu.

El este foarte fericit de realizarea lui şi abia aşteaptă să se aventureze în următoarea expediţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here