A platit peste 6 milioane de dolari pentru o fotografie

0
74

6,5 milioane de dolari reprezintă prețul plătit de către un colecționar american, pentru o fotografie realizată de către fotograful australian Peter Lik.

646x404

Este vorba despre o fotografie in print alb-negru intitulată sugestiv Phantom, și care a fost realizată în Antelope Canyon din Arizona. Acesta este un loc unde o dată pe zi, timp de câteva minute, soarele reuşeşte să pătrundă între crăpăturile canionului rezultând un fascicul compact de lumină care este proiectat pe sol de sus în jos şi care este Graal-ul fotografilor care mişună pe acolo în fiecare zi.

Până nu demult recordul pentru cea mai scumpă fotografie a fost deținut de către artistul german Andreas Gursky cu poza Rhein II, imaginea reprezentând râul Rin care curge orizontal, între câmpurile verzi și un cer acoperit de nori.

111111

Cum se întâmplă câteodată, nu toţi au fost încântaţi de această vânzare.

Jurnalistul Jonathan Jones de la The Guardian îl critică pe Peter Lik pentru că a folosit alb-negru unde nu-şi avea rostul, că fotografia e fără nici un gust şi că frumuseţea naturală a lui Antelope Canyon nu face fotografia lui Lik cu nimic specială faţă de miile de fotografii făcute anual de alţi fotografi. De asemenea, el susţine că fotografia nu e o artă ci e tehnologie.

Cred că unii fotografi ar contrazice această afirmaţie.

Antelope Canyon Sunbeam 4

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here