Casa PRISPA- realizată în România, și care nu are nevoie de curent sau gaze

0
254

PRISPA este un proiect-pilot, o alternativă sustenabilă pentru revitalizarea modului de viaţă rurală din România.Proiectul casei răspunde unui context românesc, de la implicaţii economice la implicaţii socio-culturale.

casa-prispa

Casa a fost proiectată de către o echipă de arhitecți români, fiind vorba despre o casă indepenentă energetic.

Casa, alimentată cu energie solară, oferă o mare importanţă luminii naturale, iar camerele au dimensiuni mai mult decât generoase.

Spaţiile din Casa PRISPA respectă o proporţie de bun simţ între standardul de confort şi aria necesară pentru obţinerea acestuia, astfel că se aliniază cu principiul tradiţional care le-a generat. Casa are o prispă, un vestibul (tinda), zona de zi cu acces facil la utilităţi (bucătărie, baie, spaţiul tehnic), zona privată cu dormitorul şi spaţiul de studiu şi, foarte important, suficiente zone de depozitare.

design-1

Prispa rămâne principala legătură între interior şi exterior şi are posibilitatea de a îndulci această graniţă deschizând complet spaţiul interior prin intermediul uşilor culisante. Se pune la dispoziţie astfel o a doua cale de acces în zona de studiu, conferind independenţă funcţiunilor.

Principalul atu al casei PRISPA este faptul că toate spaţiile locuibile – livingul, locul de luat masa, bucătăria, baia, dormitorul, zona de studiu, supanta – sunt iluminate natural.

Pe faţadele de est şi de vest, ferestrele cu triplu vitraj au fost tratate Low-E (sticlă cu emisivitate redusă), astfel că permit doar pătrunderea luminii în interior, nu şi a căldurii, evitând efectul de seră. Aceste ferestre sunt prevăzute cu sisteme de protecţie împotriva însoririi excesive – obloane glisante de lemn – ce oferă posibilitatea de a obtura complet pătrunderea luminii în timpul verii. Mai mult decât atât, pentru a evita lumina foarte puternică de la apus, geamul de pe vest are un tratament adiţional cu folie metalică.

iluminare-1

Inspiraţia tradiţională se regăseşte şi în demersul de creaţie a corpurilor de iluminat. Astfel, avem 4 corpuri de iluminat, fiecare dintre ele reinterpretând câte un motiv cheie al expresiei grafice româneşti: zig-zag-ul, lampa, fântâna cu cumpănă, fusul de lână.

Prețul pentru prototipul acestei case este de 120.000 de euro. Acest preţ include structura, finisajele, atât cele interioare cât şi cele exterioare, tâmplăria, echipamentele (sistemul fotovoltaic, de încălzire, ventilaţie şi aer condiţionat, sistemul de instalaţii electrice şi sanitare) şi izolaţia. Prototipul este mai scump decât versiunea industrializată a casei deoarece o parte din materialele folosite sunt uşor diferite. Aceste diferenţe sunt date de condiţia ca prototipul să poată face faţă la 3 transporturi succesive, 3 asamblări şi 2 dezasamblări.

Versiunea industrializată va fi disponibilă pentru un preț de 90.000 de euro, urmând ca pe măsură ce casa va avea succes să scadă la 70.000 euro.

casa_prispa_4

casa_prispa_3

Sursa

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here