România lucrului bine făcut: ce părere aveți de impozitarea averilor Bisericii?

0
75

Acum că lucrurile par a începe să intre pe făgașul lor normal, odată cu alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României, nu mică mi-a fost surpriza să constat că unii vor cu tot dinadinsul să iasă în evidență. Un blogger ortodox a făcut o petiţie online prin care solicită ca noul preşedinte să fie botezat ortodox, pentru a putea fi pomenit în biserici, în timpul slujbelor.

sfantul-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-interzice-incinerarea-mortilor1

„Solicităm Botezul Ortodox al președintelui României, Klaus Iohannis.

Este o lege străveche a țării, pe care alți conducători străini ai României au acceptat-o.

În caz contrar, președintele nu va putea fi pomenit la Sfânta Liturghie în Bisericile Ortodoxe.

Doamne ajută!”, se arată în petiţia realizată de Marius Ianuș.

Acuma dacă ar fi să deschidem cutia Pandorei, cum ar fi ca noul președinte al României să facă o surpriză Bisericii Române, solicitând o lege care să aibă ca efect impozitarea averilor bisericilor din România!

120

Se știe că Biserica Ortodoxă Română se află în topul celor mai profitabile instituţii din ţară, iar veniturile continuă să crească. Arhiepiscopiile şi Mitropoliile din ţară deţin averi uriaşe, de la clădiri, terenuri, mii de hectare de pădure până la trusturi de presă.

În țara noastră se găsesc cele mai multe biserici pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. am reușit performanța de a avea peste 18.000 de biserici, și doar 400 de spitale. Da, poate preoții au gândit-o logic: omul din spital tot în groapă ajunge, așa că biserici să fie.

Biserica deține în România peste 35.000 de hectare de pădure, și peste 40.000 de hectare de teren arabil, valoarea acestora fiind estimată la peste 420 milioane de euro, conform unei investigații realizată de către reporteri de la Televiziunea Română.

Nu trebuie să uităm de sutele de clădiri acordate cu titlu gratuit Bisericii. Fie că vorbim de restaurante, clădiri istorice, spitale, ferme agricole, case boierești, multe dintre ele acum aparțin bisericii.

Pe lângă acestea gândește-te că Biserica deține monopolul pieței cu privire la obiectele de cult ,cărți religioase, calendare, și orice altceva cu însemnele bisericești.

Și pentru toate acestea Biserica nu plătește nicio taxă, niciun impozit! Ba mai mult Biserica primește bani de la stat, fiind sprijinită de către toți politicienii români aflați la guvernare .

Pentru că desigur, acest favor trebuie apoi întors. Preoții trebuie să-i lumineze pe enoriași, înaintea alegerilor fie pentru parlament fie pentru președinție, care este persoana ideală care trebuie aleasă. Exact cum s-a întâmplat și la aceste ultime alegeri.

Un documentar foarte interesant a fost realizat de către cei de la TVR. Aceștia au încercat să ofere un răspuns la întrebarea „ce se întâmplă cu banii strânşi din serviciile religioase, vânzarea de obiecte de cult, donaţiile şi subvenţiile de la stat?”

O altă problemă la fel de spinoasă este reprezentată de finanțarea cultelor religioase.

Ar trebui stopată această finanțare de către statul român? Ar trebui să continue?

Iată care este în restul Europei punctul de vedere cu privire la acest aspect:

Franța: toate taxele religioase au fost desființate prin Constituție în 1790, în urma revoluției franceze. Legea prevede că statul nu recunoaște și nu finanțează niciun cult religios. În aceste condiții, 75% din veniturile cultelor sunt din colecte și donații, restul fiind asigurat prin contribuția benevolă a credincioșilor care reprezintă 1% din venit. Statul nu alocă subvenții cultelor și nici nu plătește salariile clerului.

Danemarca: toți membrii bisericii plătesc o taxă către aceasta, taxă care variază în funcție de oraș. În general, taxa este de aproximativ 1% din venitul impozabil. Pe lângă aceasta, 13% din venitul bisericii este asigurat de guvern.

Austria: taxa pentru biserică este obligatorie și reprezintă 1,1% din venitul impozabil.

Finlanda: și aici se plătește pentru biserică un impozit între 1% și 2,25% din venit, în funcție de oraș. Impozitele bisericii sunt integrate în sistemul de impozitare național, iar cei care nu doresc să plătească trebuie să facă o solicitare pentru a părăsi biserica.

Italia: italienii sunt obligați să plătească o taxă în valoare de 0,8% din impozitul anual pe venit, iar fiecare contribuabil alege beneficiarul acestei contribuții: biserica sau statul.

Germania: toate persoanele care se declară ca aparținând unui anumit cult plătesc 8-9% din impozitul pe venit către acea biserică, taxele variind în funcție de situația financiară a fiecăruia. Încasările sunt împărțite între Biserica Catolică, Luterană și Protestantă. Acest „impozit pentru biserică” este obligatoriu pentru cei care se declară membri ai unui cult. De altfel, toți angajații trebuie să își anunțe compania care este apartenența lor religioasă pentru ca angajatorul să rețină impozitul. (Sursa)

Ce parere ai, în România care ar fi modalitatea ideală de finanțare a Bisericii? Ar trebui ca Biserica să fie finanțată din bani de la buget sau prin impozit individual direcționat către culte sau organizații umanitare?

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here