Oamenii cred orice, atâta timp cât există şi un grafic

0
49

Conform unui studiu, realizat de cercetătorii de la Universitatea Cornell, cei mai mulți oameni vor crede orice le spui, cel puțin atâta timp cât este însoţit de un grafic.

Chart

Într-o serie de trei experimente, cercetătorii Aner Tal și Brian Wansik au arătat unui număr de 174 de participanţi mai multe versiuni ale descrierii unui medicament pentru răceală.

Dintre cei prezenţi 97 la sută au declarat că este adevărată descrierea care era însoţită şi de un grafic.

Dacă o prezentare are un grafic ne duce cu gândul că s-au făcut cercetări şi de cele mai multe ori oamenii au încredere în ceva ce este susţinut de ştiinţă.

Studiul a mai demonstrat că doar auzind că ceva este susținut de știință îi face pe oameni mai predispuși să-l creadă.

„În general, graficele fac ca o cercetare sau o idee să crească convingerea publică prin nişte elemente banale, în ciuda lor nu este indicată cu adevărat o expertiză științifică sau un sprijin obiectiv”, au scris cercetătorii acestui studiu.

Tu ce părere ai, te încrezi în grafice?

 

Sursa

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here