0 Shares 85 Views

Un bistrițean a ajuns pe locul al 5-lea la Campionatul Mondial de Acrobaţii cu Aluatul de Pizza

admin Oct 12, 2014
0 86

Un bistrițean din Beclean pasionat de bucătărie și în special de pizza, a ajuns pe locul al 5-lea la Campionatul Mondial de Acrobaţii cu Aluatul de Pizza.

STOIAN-PIZA

Lucian Stoian de 35 de ani s-a apucat din anul 2000 încă de când era student să facă pizza. Având nevoie de o sursă suplimentară de câștig, pentru a se putea întreține la facultate, el a început să îndrăgească atât de mult această noua pasiune încât după ce a prins puţină experienţă a început să colinde ţara pentru a se perfecţiona, ajungând mai apoi în Anglia şi în Franţa.

„Spre uimirea multora, nu am lucrat în Italia niciodată. La început, a fost doar un job care să mă ajute să mă susţin la facultate. Pe urmă, am descoperit pasiunea, am descoperit că este ceva ce îmi place. Nu am ales de la început să fac asta, a fost o chestie de conjunctură“, spune bistriţeanul.

Experența a dobândit-o jucându-se inițial acasă cu mileurile mamei sale, pe care le răsucea în aer, încercând să prindă dexteritate.

„Ţine foarte mult de practică şi de pasiune. La început, ţin minte că mi-a făcut maică-mea milieuri rotunde, pe care le udam, pentru a le face mai grele, şi puteam astfel să exersez. Acum, sunt tot felul de nebunii special făcute pentru a putea exersa, cum sunt şi imitaţiile de aluat din silicon“, explică Lucian Stoian.

El și-a deschis chiar și o pizzerie în Cluj-Napoca unde așa cum se laudă el, se face cea mai bună pizza din Cluj.

„Aluatul, cuptorul şi sosul sunt cele mai importante la o pizza. Am grijă de toate acestea şi spun că fac cea mai bună pizza din Cluj-Napoca“, afirmă Lucian.

Acest lucru a fost confirmat şi la Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber, desfăşurat în perioada 12-14 septembrie în Cluj-Napoca. Acolo a obţinut locul I la secţiunea „Pizza creativă“, impresionând juriul cu o pizza cu telemea de vacă, smântână, rozmarin, sos de hribi şi gorgonzola. La acesta s-a adăugat şi un loc II pentru „Pizza clasică“, secţiune la care a mizat pe o pizza cu mozzarella, rucola, busuioc, roşii cherry, bresaola şi gorgonzola.

Sursa: Adevarul

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Most from this category