0 Shares 142 Views

Au incercat să vândă pe internet o sabie datând din antichitate cu 20.000 de euro dar au fost prinși de polițisti

admin Oct 02, 2014
0 143

Un tânăr ardelean a încercat să vândă pe un site de vânzari online, o sabie de aproximativ 75 de centimetri care se presupune că datează din Epoca Bronzului cu suma de 20.000 de euro.

DSCN1269-520x245

Însă anunțul a fost văzut și de către polițiști care imediat s-au sesizat și au organizat un flagrant pentru depistarea autorului anunțului, întrucât sabia era susceptibilă de a face parte din patrimoniul cultural naţional, existând suspiciuni că ar fi fost găsită cu ajutorul detectorului de metale, în siturile arheologice de pe raza judeţului Cluj.

În acest context, poliţiştii au depistat un bărbat, de 34 de ani, din Gherla, în timp ce ar fi oferit spre vânzare bunul, pentru 20.000 euro, unor persoane care l-au contactat anterior.

DSCN1261

Pe durata negocierilor, desfăşurate în Piaţa Muzeului, din Cluj-Napoca, bărbatul a fost însoţit de alţi doi bărbaţi, sabia fiind lăsată într-un autoturism, la câteva străzi distanţă. Cei trei au fost conduşi la sediul Poliţiei pentru audieri.

În cauză se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de „accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare prealabilă” şi „însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor”, fapte prevăzute de O.G. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național, respectiv de Codul penal.

DSCN1268

Sabia va fi expertizată în vederea stabilirii autenticităţii şi a valorii de patrimoniu, urmând a fi predată organelor abilitate. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

Sursa: Dejeanul

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Most from this category