Unde se află singurul local din România în care este interzis accesul proștilor, polițiștilor și politicienilor

0
40

Sătul de democraţia românească, patronul unei crâşme dintr-un sat botoşănean îşi alege în mod excentric clientela. În localul lui nu au ce căuta politicienii, poliţiştii şi oamenii fără căpătâi.

646x404 (3)

Satul Carasa se găsește în comuna Corlăteni, județul Botoșani. Localul denumit ”S.O.S prieteni SUA” care se găsește chiar la intrarea în sat, și care aparține lui Ion Cristea (58 de ani), este unul mai deosebit prin prisma faptului că aici nu este permis accesul politicienilor, al polițiștilor și al primarilor.

Ion Cristea a mâzgălit interdicţia cu vopsea pe o tăblie la intrarea în local. ”Interzis în această unitate miliţienilor, primarilor şi proştilor”.

646x404 (1)

Dar iată care este explicația patronului pentru persoanele care au interdicție de a intra în local:

-despre politicieni: ”Păi, de 24 de ani este democraţie şi am ajuns să-l regretăm pe Ceauşescu că era mai bine? Păi ce democraţie îi asta, dacă era mai bine în comunism? În loc să ridice ţara şi să facă capitalism ca în alte pări, ei şi-au bătut joc. Şi politicienii şi primarii sunt toţi la fel, îşi văd numai interesul şi pe rudele lor. N-au ce căuta în barul meu”, spune Cristea.

-despre polițiști: ”Eu nu le spun poliţişti. Au aceleaşi metode urâte ca şi miliţienii. Se cred stăpânii pământului că au caschetă şi uniformă. Nu se supun legii, ei fac legea. Doar 3% din oamenii în uniformă din România sunt poliţişti restul sunt miliţieni. Am primit numeroase amenzi de-a lungul vieţii, dar cele mai multe , în democraţie. Majoritatea trase de păr. Voiau, probabil,şpagă”, spune săteanul.

-despre proști: ”Proştii sunt toţi cei care merg şi votează pentru ajutoare sociale sau votează orbeşte şi habar n-au ce-i aia democraţie, capitalism. Nu ştiu cu cine şi cum votează, ci cu ăla care-i prosteşte mai mult. Proştii îs şi ăia care după ce stau la bar şi beau înjură, se bat, vorbesc aiurea. Proştii îs o mare pagubă oriunde merg. Strică,fac rău”, spune Ion Cristea.

-despre numele localului: ”La intrarea în bar am transmis şi un mesaj de ajutor către americani. Mi-aş dori să vină americanii şi să facă capitalismul ca la ei. Ce este la noi nu este capitalism, este japcă. Eu am iubit dintotdeauna filmele americane. Am făcut afaceri în spirit american, nu am stat la sapă. Şi pe deasupra, aici la mine, în bar, se sărbătoreşte 4 iulie, Ziua Americii”, spune Ion Cristea.

Majoritatea sătenilor se amuză de interdicţiile lui nea Cristea, dar spun că nu sunt o joacă.

” Păi, îi dă afară pe bătăuşi,pe ăştia care ţin trena pe la politicieni. Nu-i lasă acolo. Într-un fel face bine. Ne umflă râsul mereu când vedem ce scrie. Cred că-i lipseşte o doagă, dar e om de treabă”, spune nea Ionică, un sătean care locuiește la doar câţiva paşi de crâşmă.

”Are şi el hachiţele lui, dar e un om bun. Dă pe caiet, că ştie că oamenii n-au bani. Şi la el găseşti şi rachiu şi pâine şi conserve. Noi nu avem treabă cu ce interzice el, că nu suntem nici miliţieni, nici proşti, nici primari”, adaugă un alt sătean, venit la strâns fânul.

Crâşmarul spune că a dat afară şi un poliţist. ” A intrat un poliţist, nu-l ştiam. Cred că era nou sau din altă comună. L-am dat afară: I-am arătat ce scrie pe uşă şi l-am scos afară. Păi nu am pus panoul ăla doar ca să fie”, spune nea Cristea.

Pe primarul din Corlăteni, Valentin Buţincu, nu pare să îl deranjeze interdicţia spunând că el nu bea prin baruri şi că este decizia patronului ce face cu localul lui.

Sursa: Adevarul

FOTO Cosmin Zamfirache

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here