Lucruri pe care nu le cunoști despre Rusia

0
84

Cu toate că sunt vecinii noștri, și ar trebui să-i cunoaștem foarte bine, sunt convins că aceste lucruri pe care le citești mai jos îți sunt în mai mare sau mai mică măsură necunoscute. Rusia este ţara cu cea mai mare suprafaţă din lume. Întinderile sale nesfârşite, monumentele istorice unice, poporul şi cultura rămân până astăzi un mister pentru lumea occidentală. Rusia este o ţară cu o istorie multiseculară şi cu o cultură bogată.

russia_2744410b

În Rusia se află a cinci-a parte din pădurile planetei, iar taigaua rusă este considerată cea mai mare pădure din lume. În sudul Siberiei se află cel mai adânc lac din lume – Baicalul. Pe fluviul Angara se află cel mai mare rezervor de apă din lume – lacul de acumulare Bratsk, cu o suprafaţă de 5470 kilometri pătrați.

Rusia este mai mare decât planeta Pluto
Federaţia Rusă este cel mai mare stat din lume, întinzându-se din Kaliningrad, o exclavă situată la Marea Baltică, între Polonia şi Lituania, până la Anadîr, pe coasta Mării Bering, de la vest la est şi din Pevek, pe malul Mării Siberiene Orientale, dincolo de cercul polar şi până în Derbent, Daghestan, de la nord la sud. Rusia se învecinează cu Norvegia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Belarus, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Kazahstan, China, Mongolia, Coreea de Nord şi are frontiere maritime cu Japonia şi Statele Unite, în Alaska, având o suprafaţă de 17,09 milioane de kilometri pătraţi.

russia-pluto

Conductele Rusiei ar putea înconjura globul de şase ori
Economia Rusiei se bazează pe rezervele enegetice şi minerale ale ţării, cele mai mari din lume. Vastul sistem de conducte, care transportă, printre altele, condensat de gaz natural, petrol, gaz petrolier lichefiat sau produse rafinate, are o lungime de 259.913 kilometri. Pământul, în schimb, are o circumferinţă ecuatorială de 40.075 kilometri şi o circumferinţă meridională de 40.007 kilometri. Puse cap la cap, conductele ruseşti ar putea înconjura planeta de 6,4 ori.

Russia_0

Rezervele de gaz natural ale Rusiei ar umple 13 miliarde de bazine olimpice
Rusia este al doilea producător de gaz natural la nivel mondial şi al treilea producător de petrol, după Statele Unite şi Arabia Saudită. Mai mult de jumătate dintre încasările bugetare se datorează exporturilor de energie, iar rezervele însemnate vor menţine, probabil, dominaţia Rusiei şi în anii ce vor urma. Statul condus de Vladimir Putin controlează 32 de trilioane de metri cubi de gaze naturale, suficient pentru a umple 13 miliarde de bazine olimpice, cu un volum de 2.491 de metri cubi fiecare.

download

Rusia are nouă fusuri orare
Rusia obişnuia să fie împărţită în 11 zone cu fusuri orare diferite. Din 2010 însă, la propunerea preşedintelui Medvedev, s-a renunţat la două dintre acestea şi s-a adoptat ora de vară şi revenirea la timpul iniţial, toamna, la fel ca în occident. În prezent, ora la Kaliningrad este cu 3 ore înainte faţă de Timpul Universal Coordonat, UTC+3, urmată de Moscova, UTC+4, Ekaterinburg, UTC+6, Omsk, UTC+7, Krasnoiarsk, UTC+8, Irkutsk, UTC+9, Iakutsk, UTC+10, Vladivostok, UTC+11 şi Kamceatka, UTC+12. Regiunea Sahalin şi Republica Sakha se ghidează după câte două fusuri orare. Bucureştiul se ghidează după fusul orar UTC+2.

moscow-clocks

Nouă milioane de călători folosesc metroul moscovit, zilnic
Metroul din capitala Rusiei are 194 de staţii şi o lungime a şinelor de 325 de kilometri. Park Pobedî, Parcul Victoriei, este cea mai adâncă staţie a metroului din Moscova, fiind aflată la aproape 85 de metri în subteran, în timp ce staţia Vykhino este cea mai aglomerată. Nouă milioane de pasageri folosesc metroul din Moscova în fiecare zi, trafic egal cu cel al metrourilor din Londra şi New York la un loc.

russian-commuters-win-free-metro-travel-if-they-can-do-30-squats

Ruşii beau de două ori mai multe băuturi spirtoase decât americanii
În medie, ruşii beau 6.3 pahare de băuturi spirtoase pe săptămână, aproape dublu faţă de cele 3.3 pe care le beau americanii. Surprinzător însă, cei mai împătimiţi băuturi nu sunt în Siberia, sau în zonele reci din nordul Europei, Rusia fiind singura ţară de pe bătrânul continent care se află în primele cinci poziţii. Topul e condus de Coreea de Sud, urmată de Rusia, Filipine, Thailanda şi Japonia.

russian-standard-original-vodka-646

Lacul Karaciai este cel mai poluat loc de pe planetă
Lacul Karaciai se află în sudul munţilor Ural, în apropierea complexului industial Mayak, fabrică de armament nuclear până în 1990. Deşeurile radioactive au fost aruncate direct în lac, al cărui fund este format dintr-un strat de trei metri de astfel de substanţe toxice. Un raport al Worldwatch Institute afirmă că, în 1990, lacul emitea 600 de roentgeni pe oră, suficient cât să ucidă un adult în 60 de minute.

Lake-Karachay

Primii 20 dintre bogaţii Rusiei au o avere de 227 de miliarde de dolari
Rusia are peste o sută de miliardari în dolari, iar Alisher Usmanov, cel mai bogat om din ţară, are o avere estimată la 20 de miliarde $. Primii 20 cei mai bogaţi ruşi au o avere estimată la 227 de miliarde de dolari, mai mult decât PIB-ul Portugaliei, Irlandei sau al Ucrainei. Averea celor mai bogaţi ruşi este de 1.3 ori mai mare decât PIB-ul României, de 169 miliarde de dolari.

russian-rubles

Lacul Baikal conţine o cincime din apa dulce de pe glob
Deşi este abia al şaptelea lac din lume după suprafaţă, lacul Baikal, aflat în sudul Siberiei, are cel mai mare volum. Se estimează că acesta conţine în jur de 20% din rezerva de apă dulce lichidă de pe glob, 23.615 kilometri cubi. Baikal este şi cel mai adânc de pe glob, având o adâncime maximă de 1642 metri. În comparaţie, adâncimea maximă a Mării Negre este de 2212 metri, în Crimeea, la sud de Ialta.

baikal_range_lake1

Rusia a vândut Alaska pentru 7.2 milioane $
Activităţile Rusiei în regiune se limitau la comerţul cu blănuri şi misionariat, iar teama că Alaska ar putea fi uşor capturată în cazul unui război a determinat autorităţile să încerce să o vândă. Tranzacţia a avut loc în 1867, când Statele Unite au achiziţionat 1.518.800 de kilometri pătraţi, pentru suma de 7.2 milioane de dolari, puţin peste 120 de milioane, la valoarea de azi. Astfel, americanii au plătit puţin peste 4 dolari pe kilometru pătrat de teren, realizând una dintre cele mai mari şi mai ieftine achiziţii imobiliare din istorie.

alaska-mountains

Sursa: Mediafax, Businnes Insider

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here