Marile universităti din lume se bat pentru a-l primi pe acest geniu român

0
56

Un tânăr de 19 ani din Brăila își poate vedea visul cu ochii. Acela de a studia la una dintre cele mai prestigioase universități din lume.

orig

Denis Turcu de 19 ani din Brăila, participant la numeroase olimpiade internaţionale de astronomie, fizică şi astrofizică, este în aceste zile extrem de bucuros, datorită faptului că tocmai a fost acceptat să studieze aceste materii la una dintre cele mai prestigioase universități.

El i-a impresionat atât de tare pe cei de la Universitatea Harvard, încât aceștia au decis să-i plătească asigurarea medicală, studiile, dar şi biletul de avion până acolo, în condiţiile în care un an de studiu la universitatea americană costă 70.000 de dolari.

„A fost un moment de nedescris când l-am văzut, când l-am deschis şi când am văzut că scrie acolo, îngroşat, ”congratulations”. Oferta de la Harvard a fost mai bună, financiar vorbind. Pe lângă acest lucru m-am uitat şi la domeniile de cercetare de la cele două facultăţi. Deşi Stanford-ul este foarte bună pe fizică şi fizică modernă, şi Harvard se ridică la un nivel foarte sus, fiind cea mai bună facultate care studiază astrofizica. M-a atras foarte mult acest lucru”.

El a aplicat la 21 de Universităţi din Statele Unite ale Americii şi la alte cinci universităţi din Marea Britanie. Patru instituţii de învăţămţânt universitar l-au vrut pe Denis ca student: Universitatea Cambridge şi Bath University din Marea Britanie, dar şi universităţile Stanford şi Harvard, din SUA.

Îndrumător în viață i-a fost tatăl său profesor de fizică, de la care a și deprins tainele acestei materii.

„Am descoperit fizica în clasa a şasea şi am avut plăcerea de a vedea că e o ştiinţă mult mai palpabilă, ceea ce m-a atras foarte mult deoarece m-a ajutat să înţeleg mai mult fenomenele care se întâmplă în jurul meu. Aici am două medalii, amândouă de aur, de anul acesta, de la Olimpiada Internaţională de Astrofizică. Una, e din aur absolut, cealaltă pentru cea mai bună lucrare observaţională”, a declarat Denis Turcu.

Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here