Vrei o aventură pe bicicletă? Atunci descoperă satele din Transilvania- Viscri, Bunești, Criț și Meșendorf

0
156

Este vorba despre un traseu de cicloturism care unește satele Viscri, Bunești, Criț și Meșendorf. Traseul însumează undeva în jur la 40 de kilometri, fiind un traseu accesibil atât pentru cei experimentați cât și pentru cei mai novice în ale bicicletei.

51397

Cu ajutorul Fundației ADEPT, în mijlocul Transilvaniei s-a născut unul dintre cele mai frumoase trasee de cicloturism din România.

Momentan traseul unește satele Viscri, Bunești, Criț și Meșendorf, cei 46 de kilometri reprezentând doar o primă etapă a unui proiect iniţiat de Fundația ADEPT Transilvania care şi-a propus ca până anul viitor în luna mai să amenajeze 100 de kilometri şi să faca legătura între Sighişoara și alte 10 sate.

Traseul nu este unul dificil, el invitând la drumeție pe oricine, chiar și familiile cu copii având acces pentru a se bucura de această experiență. El poate să fie parcurs în întregime în aproximativ 5-6 ore, dacă sunt și copii angrenați în drumeție.

micsorata-tibi-zorele

Traficul zonal este foarte redus, fiind vorba despre ulițe de sate, în care nu prea sunt mașini.

Punctul de atracție al traseului îl poate constitui așa numitul ”carusel”. Este vorba despre o potecă care șerpuiește cu viraje strânse printre copaci la care se adaugă urcări şi coborâri scurte şi intense. Se traversează inclusiv o râpă adânca peste care s-a construit un pod, dar există şi o opţiune ocolitoare pentru cei care nu doresc viteze prea mari sau înclinaţii exagerate ale potecii.

Este un traseu într-adevăr fascinant, bine conturat, cu priveliști minunate, fiind o nemaipomenită combinație față de ceea ce te aștepți de la un traseu de bicicletă.

Avantajul acestui traseu este acela de a ne putea da posibilitatea de a explora cum se cuvine zona pe care o străbatem.

Iată și câteva informații despre ceea ce desoperim pe traseu.

Satul Viscri
Retras de la drumul mare ce leagă Brașovul de Sighișoara, satul Viscri adăpostește una dintre cele mai spectaculoase biserici fortificate săsești, de altfel fiind una din cele 6 înscrise în patrimoniul mondial UNESCO.

Particularitățile așezării au atras atenția și bunăvoința Mihai Eminescu Trust, o fundație patronată de însuși Prințul Charles, care a renovat biserica și câteva case din localitate redându-le ceva din strălucirea inițială.

viscri_fortress

Izolarea, dar și absența altor ocupații in afară de agricultură, au făcut ca pe la sfârșitul anilor ‘90 să apară proiectul Șosete din lână naturala din Viscri, inițiat de cei doi nemți stabiliți aici.

Șosetele croșetate din vechi pulovere de lână de către femeile din sat erau la început date în schimbul alimentelor (zahăr, ulei sau pâine).

Cum grămada de șosete a început să crească din ce în ce mai mare, cu timpul trocul s-a transformat într-un adevărat proiect la care participă 125 de femei din sat.

Țărăncile tricotează aproximativ 10.000 de perechi de șosete, mănuși, căciuli, pulovere sau papuci de pâslă care ajung la depozitul central din Naumburg (Germania), de unde se vând în toată țara, sau la cafeneaua internațională din Viscri.

Satul Bunești
Din punct de vedere istoric aşezarea este menţionată din cele mai vechi timpuri, existând cetăţi dacice şi în zona Buneştiului: -Cetatea Hurinului cunoscută şi ca Dealul Cetăţii şi Cetatea din Roadeş, unde în anul 1858 s-a descoperit o urnă funerară, vetre de foc şi altar de jertfă.

Aceste cetăţi au fost dărâmate la aducerea saşilor de către regele Ungariei Geza al II -lea, între anii 1141 – 1200, iar materialul ar fi fost folosit la construirea bisericilor cetate care au rolul să apere zona de SE a Transilvaniei de eventualele atacuri străine.

Prima aşezare a satului Buneşti a fost la poalele Dealului Cetăţii, între Buneşti şi Viscri, dovedită de descoperirile arheologice din perioada neolitică de la Şesul Cremenii aparţinând Culturii Pietreşti. Satul Buneşti este atestat documentar din anul 1356 sub denumirea de Bundorff.

bunesti-2

În anul 1337 este amintit ca o comună liberă a Scaunului Sighişoarei, participând la conducerea corporaţiei administrative prin Petrus, fiul lui Ştefan de Boda, care făcea parte din Sfatul Bătrânilor.

În anul 1448 apare sub denumirea de Bodendorf şi este a treia comună ca importanţă din Scaunul Sighişoarei. În documente aşezarea este amintită sub denumirea de Vila Bodonis –în traducere satul lui Bodo, care era conducătorul grupului de colonişti care s-au aşezat pe aceste meleaguri, veniţi din Lotharingia.

În anul 1500, recensământul făcut arăta că erau 88 de gospodării, un învăţător, o moară, trei păstori şi cinci săraci.

Satul Meșendorf
În localitate există o biserică fortificată datând din sec. XIV – XVI, declarată monument istoric sub denumirea Ansamblul bisericii evanghelice fortificate.

Biserica fortificată din sat a început să fie construită în secolul al XIV-lea în stil romanic, pentru ca mai apoi să fie restaurată în stil gotic. Biserica prezintă un „zwinger”, spațiu îngust între exteriorul zidului principal și un al doilea zid mai secund, paralel cu primul, cu rol de obstacol și capcană în calea prădătorilor

La origine, biserica sală, în stil gotic timpuriu, avea un turn vestic și cor poligonal. În 1495 biserica a fost fortificată, ocazie cu care turnului i s-a adăugat un cat de apărare din lemn, iar bisericii corul și nava.

58157588

În cursul lucrărilor de restaurare de la începutul sec. al XIX-lea au fost demolate bolțile bisericii, care se aflau în pericol de prăbușire, dar turnul a fost păstrat în forma sa medievală. Zidul de incintă a fost prevăzut inițial cu trei turnuri de apărare, din care două se mai păstrează și azi.

O parte a zidului a fost demolată în 1888, pentru a crea spațiu pentru construirea școlii. Interiorul bisericii este decorat cu picturi baroce și de altarul triptic din 1693, deasupra căruia este amplasată orga construită în 1914 de Wegenstein.

În amvon se află o clepsidră realizată din patru cilindri de sticlă. Aceasta permitea preotului și congregației să urmărească durata serviciului religios.

Satul Criț
Primele mențiuni documentare datează de la 1270-1272. Pe locul actualei biserici se găsea o biserică veche, din piatră, consemnată documentar pentru prima dată în 1270. Vechea biserică a fost demolată în 1810 și în 1814 a început construcția actualei biserici, în stil neoclasic.

În secolul XV a fost ridicat un zid de incintă cu contur oval neregulat. Se mai păstreză patru din cele cinci turnuri inițiale. În sec. XIX a fost demolat zidul interior, iar în 1909 au fost demolate parțial magaziile pentru provizii. În 1908, s-a practicat o poartă prin turnul de vest, pentru a permite trecerea dricului. De aceea, turnul se numește în prezent Leichenturm (turnul cadavrelor).

2012-06-0289crit1

Turnul din sud, în care se găsea poarta principală, fusese prevăzut cu ghidaje pentru poarta buscată. Acesta s-a năruit în 1925. În 1955 s-a năruit și turnul din nord, dar a fost reconstruit în 1957, cu două etaje.

În biserică se găsesc lăzi datate 1666 și 1724. Băncile pictate datează din anul 1793. Pe clopote sunt inscripționați anii 1549 și 1551.

Surse: Wikipedia , FreeRider

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here