Palatul Poporului se află pe locul trei în topul celor mai impunătoare clădiri din lume

0
103

Acest top a fost realizat la propunerea mai multor jurnalişti şi scriitori. Palatul Parlamentului se află pe locul trei dintr-un top de zece clădiri ce a fost publicat în „The Independent.”

palatul-parlamentului

Această clădire impresionantă se află în Bucureşti şi este foarte apreciată de către străini. Are o suprafaţă de 330.000 metri pătraţi şi ocupă locul al doilea în Cartea Recordurilor la capitolul Clădiri Administrative. Clădirea ocupă această poziţie datorită volumului de 2.550.000 metri cubi pe care o deţine. Locul întâi în acest capitol este deţinut de clădirea Pentagonului.

Construcţia clădirii a fost realizată de arhitectul Ana Petrescu şi a început în anul 1980. Pentru a fi construită au fost demolate clădiri de pe o întindere de 7 kilometri din centrul Bucureştiului.

În acest top primul loc este ocupat de către Panteonul din Roma, construit iniţial pentru cele şapte zeităţi guvernatoare ca şi templu, ulterior, în secolul al VII-lea a devenit biserică creştină.

Locul doi este deţinut de mănăstirea Rocamadour din Franţa, locul trei, cum spuneam, este deținut de Clădirea Palatului Parlamentului care este descrisă ca fiind „hidoasă, dar impresionantă”, urmată de La Mezquita de Cordoba din Spania, Biblioteca Universităţii Cambridge din Anglia, Castelul Neuschwanstein din Germania, King’s College Chapel din Cambridge, Catedrala Saint Paul din Londra, monumentul Taj Mahal din India şi Liverpool Catholic Cathedral.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here