Metodă inedită găsită de niște studenţi pentru a ajuta un cerşetor

0
128

Viaţa nu este la fel de generoasă pentru toată lumea, unii dintre noi ajung în stradă, ignoraţi de toată lumea, cerşind la colţ de stradă puţină atenţie şi bani pentru a putea cumpăra ceva de mâncare.

three-german-students-surprise-a-homeless-guy_dvd.original

Rutina zilnică ne face să ne grăbim şi astfel nu observăm tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

De asemenea, unii dintre cerşetori sunt escroci, te jignesc dacă nu le dai ceea ce vor, iar unii dintre ei poate au mai mulţi bani decât tine, însă sunt unii care nu au nici o vină că au ajuns în stradă şi probabil nu au altă alternativă.

Priveşte reacţia acestui bărbat atunci când un student îi cere găleata şi începe sa cânte la ea.

Pe chipul bărbatului se poate citi expresia de mulţumire.

Ulterior se alătură alţi doi studenţi care îl acompaniază pe colegul său cu chitară şi voce.

Aceşti studenţi nemţi, iubitori de muzică, au decis să facă ceva la care alţi oameni nu s-ar fi gândit.

La sfârşit tot ceea ce au strâns tinerii de pe urma spectacolului i-au dat bătrânului, acesta fiind plăcut impresionat de ceea ce au făcut aceşti tineri pentru el.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here