Smartphone-ul care afişează holograme vine tocmai din China. Te întrebi cum funcționează?

0
72

Takee 1 cum este numit s-ar putea să fie primul dispozitiv care va da startul telefoanelor mobile cu hologramă.

takee-1-smartphone-holografic

Iată că, în sfârşit tehnologia telefoanelor mobile mai face un pas măreţ prin prezentarea primului telefon cu hologramă. Chiar dacă nu provine de la una dintre marile companii de telefonie, acest dispozitiv promite să facă senzaţie şi poate fi considerat un benchmarck pentru viitoarele dispozitive.

Ca şi specificaţii Takee 1 are un ecran full HD de 5,5 inci, o cameră principală de 13 megapixeli, procesor octa-core de la Mediatek, MT6592T, 32 GB memorie internă şi o baterie de 2.500 mAh.

Sonorizarea se va face prin prezenţa a două difuzoare puternice, stereo iar în ceea ce priveşte designul, producătorul se laudă cu folosirea unei noi tehnologii de tăiere 3D cu precizie foarte mare.

Deci, care e magia din spate?

Ţinând telefonul la o anumită distanţă, vei avea impresia că obiectele plutesc în faţa ecranului, de fapt, vor fi afişate pe ecran prin intermediul unui joc de perspectivă, creat prin intermediul unei camere care urmăreşte poziţia ochilor, impresia va fi că primeşti o hologramă.

Pentru a stabili ce poate fi afişat în spaţiu, Takee 1 e capabil să scaneze obiecte în 3D, dimensiuni care mai târziu pot fi reproduse prin intermediul unei imprimante 3D.

Clipul de mai jos prezintă acest smartphone revoluţionar, însă din păcate, încorporează atât de multe noutăţi al căror impact este subiectiv, încât este imposibil să ne pronunţăm asupra caracterului său inovativ.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here