Cetatea Făgărașului, considerată una dintre cele mai frumoase cetăți din lume

0
121

Conform siteului american Huffington Post care citeaza un top realizat de către Hopper, un site dedicat călătoriilor, Cetatea Făgăraş este al doilea cel mai frumos castel din lume.

cetatea_fagaras1

Din punct de vedere al amplasării pe hartă, cetatea se află în inima Transilvaniei și în centrul orașului cu același nume.

Cetatea de la Făgăraș reprezintă una dintre cele mai mari şi mai bine conservate cetăţi feudale din Europa de Est, cetatea fiind în trecut pivotul puterii regionale.

Complexul feudal de la Făgăraș, a carui construcție a început la sfârșitul secolului al XIV-lea și s-a continuat, prin adăugări succesive, până la mijlocul secolului al XVII-lea, a fost precedat de o fortificație din lemn, înconjurată cu un șanț și val de pământ, atestată arheologic pentru secolul al XII-lea.

Veacul al XVI-lea aduce cu sine cele mai importante modificări petrecute în arhitectura cetăţii Făgăraşului, care vor transforma cetatea de apărare într-un castel cu o puternică fortificaţie exterioară. Iniţiatorul acestor ample lucrări va fi Ştefan Mailat (voievod al Transilvaniei între 1534 -1540 şi proprietar al cetăţii între 1528-1541) care separă planul de castel (locuinţa nobiliară) de planul de cetate (construcţia militară propriu-zisă). Înconjoară cetatea de piatră cu zid de apărare (1538), cu fante pentru artilerie, coronament crenelat, respectând planimetria vechilor ziduri de apărare. Tot acum începe probabil şi lărgirea şanţului, care porneşte de la taluzul noului zid de apărare, unde încă se mai află emblemele nobiliare ale familiei Mailat. Zidurile interioare sunt dublate cu ziduri de cărămidă, culoarele astfel create având diferite destinaţii – casele voievodului, sufrageria căpitanului etc. Tipologic, toate acestea transformă cetatea de apărare într-un castel seniorial fortificat.

La sfârşitul secolului al XVI-lea este posibil ca în timpul lui Ştefan Bathory (voievod al Transilvaniei între 1571-1586) şi a lui Balthazar Bathory (stăpân al cetăţii între 1588-1594) să se fi efectuat transformarea tuturor celor patru laturi ale vechii cetăţii în apartamente şi înglobarea celor patru turnuri, la nivelul acestora. De numele lui Balthazar Bathory se leagă o serie de transformări estetice importante şi ridicarea unui nivel trei, cel puţin deasupra uneia dintre laturile cetăţii (cea sudică), ancadramente de piatră ce păstrează blazonul lui.
În secolul al XVII – lea, transformările arhitecturale stabilesc forma actuală a complexului fortificat de la Făgăraş.

Între 1918 şi 1948 a fost garnizoană a armatei române. Din 1918 până în 1923, aici a fost lagăr pentru curuţii albi, presa vremii consemnând donaţiile pe care regina Maria le-a făcut pentru aceştia. În anul 1939, polonezii şi- au găsit, în cetate un refugiu.

Între anii 1948-1960, cetatea Făgăraşului a fost transformată în închisoare pentru deţinuţi politici, iar după anul 1960, cetatea va fi dezafectată şi vor începe vaste lucrări de restaurare care au vizat redarea aspectului de castel fortificat din perioada de glorie a secolului al XVII-lea.

romaniatogo_fagaras_fortress_2

Cetatea poate fi vizitată zilnic cu excepția zilei de luni, prețul unui bilet de intrare fiind de numai 10 lei pentru adulți, respectiv 5 lei pentru elevi și studenți.

În clasamentul realizat de către cei de la Hopper, cetatea de la Făgăraș a fost devansată de mult mai celebrul castel Neuschwanstein din Germania, construit la sfârşitul secolului al XIX-lea pe un deal accidentat aflat deasupra satului Hohenschwangau, de lângă Füssen.

Castelul Neuschwanstein, Germania

neuschwanstein_castle_germany_winter

Totuși cetatea de la Făgăraș a luat fața altor nume celebre precum castelul Blarney, din Edinburgh, Le Chateau Frontenac din Canada, castelul Cardiff din Ţara Galilor, Château et jardins de Villandry, din Franţa, castelul Baden-Württemberg din Germania sau castelul Hearst din California.

Castelul Blarney, Scoția
blarney_castle_galleryfull1

Castelul Hohenzollern, Germania
Burg_Hohenzollern_ak

Castelul Frontenac, Canada
Château_Frontenac_02

Castelul Villandry, Franța
chateau-de-villandry

Surse cetateafagarasului.ro / info-fagaras.ro

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here