Varicele pot fi tratate acasă fără a fi nevoie de intervenţie chirurgicală

0
72

Varicele apar în urma dilatării vaselor de sânge datorită pierderii tonicităţii pereţilor vasculari, ca urmare a unor procese inflamatorii. Din păcate acestea pot apărea încă de la 25 ani, însă cele mai grave situaţii sunt întâlnite la persoanele vrâsnice mai des însă la femei.

varice_1

Varicele apar la persoanele care stau foarte mult în picioare sau care au predispoziţie ereditară, dar şi datorită unei diete defectuoase. În acest din urmă caz, trebuie urmată o dietă detoxifiantă.

Excesul de carne, de alimente prăjite, excesul de dulciuri şi produse zaharoase, excesul de grăsimi, folosirea margarinei, a alimentelor chimizate care conţin aditivi alimentari pot fi motivul apariţiei varicelor. O astfel de alimentație trebuie automat eliminată din dieta zilnică şi înlocuită cu alimente sănătoase cum ar fi: măcriş crud, fructe şi legume proaspete, cereale, condimente şi suplimente alimentare: rozmarin, urzică, şofran, coada calului, ulei de floarea soarelui obţinut prin presare la rece şi salată de păpădie.

Ulterior trebuie să renunţi și la obiceiurile nocive. Fumatul, consumul de alcool şi chiar consumul de carne şi grăsimi în exces sunt factori care reprezintă obstacole în tratarea acestei boli.

Constipaţia trebuie eliminată, asta pentru că, intestinul gros are o capacitate considerabilă de absorbţie a substanţelor, ceea ce nu este eliminat ajunge astfel să fie “recirculat” în organism, conducând la o îmbătrânire accelerată, tulburări ale sistemului nervos, afectarea diferitelor organe şi agravarea unor afecţiuni printre care şi varicele.

Eliminaţi excesul de lichide din organism. Pentru aceasta se vor folosi pe perioade lungi de timp plante cu rol diuretic. Astfel puteţi folosi un amestec de flori de soc, coada calului, cozi de cireşe şi frunze de frasin. De asemenea se poate folosi şi un amestec de tincturi din: ceapă, mesteacăn, coada calului. Acestea se administrează de 4 ori pe zi, cu 15 minute înainte de masă.

După ce ai făcut acestea pentru ca organismul să fie pregătit se poate trece la următoarea etapă.

Lămâia – atât coaja cât şi fructul lămâii au proprietăţi antiinflamatoare, veno-tonice, protectoare vasculare şi purificatoare remarcabile. Zilnic fă următorul preparat: spală bine apoi taie o lămâie în felii foarte fine, apoi pune-o într-o jumătate de litru de apă la macerat vreme de 4 ore, la temperatura camerei. Consumă lichidul rezultat, pe stomacul gol în una,două reprize.

Aloe – se foloseşte câte o frunză de 3 ori pe zi. Dar este bine să nu treacă mai mult de 5 minute după ce ai rupt-o din ghiveci. După recoltare, frunza se spală, se toacă rapid după care se înghite pe stomacul gol.

Frunzele de mesteacăn şi anghinare – acestea se consumă sub formă de pulbere. Consumă o linguriţă de pulbere din fiecare plantă de trei ori pe zi. Ţine planta sub limbă vreme de 10 minute, după care se înghite cu apă.

Scoarţă de stejar, de salcie şi de alun – Amestecul obţinut dintr-o lingură de pulbere de coajă de stejar, o lingură de pulbere de coajă de salcie şi o lingură de pulbere de coajă de alun se pune într-o cană cu apă şi se lăsa pe timpul nopţii. Pulberea de plantă rămasă se fierbe într-o cană cu apă timp de 10 minute, după care se lăsa la răcit. Ulterior se combină cele două extracte. Bea câte un pahar din acest preparat, înainte cu 15 min de fiecare masă.

Castanul sălbatic – Acesta tonifica pereţii venelor varicoase, valvele şi ţesuturile înconjurătoare. Frunzele şi florile acestei plante se prepară sub formă de macerat la rece.

Seminţele de struguri – Întăresc structura de colagen care menţine structura vaselor de sânge şi a ţesuturilor învecinate. Este în schimb şi un puternic antioxidant, protejând vasele sangvine de acţiunea radicalilor liberi. S-au obţinut rezultate de excepţie cu ajutorul extractelor din seminţe de struguri în cazurile de varice sau fragilitate capilară, asociate cu hipertensiune, diabet, tulburări renale sau obezitate.

Hrişca – Savanţii ruşi afirmă că substanţele conţinute în hrişcă prezintă proprietăţi tonice vasculare de excepţie. Consumă la una din mese numai hrişcă, preparată cu legume.

Polenul – Cura de polen este de minimum 3 săptămâni, timp în care se consumă între 10 şi 30 de grame de polen pe zi. Polenul se ia în general înainte de masă pe stomacul gol şi se mestecă foarte bine, până devine ca o pastă, apoi se înghite.

Oţetul de mere – În uz intern are un afect antiinflamator. Se poat consuma şi 1-2 linguriţe în 200 de ml de apă, pe stomacul gol, preferabil dimineaţa.

Usturoiul – Are un rol de tonic al pereţilor vasculari şi fluidifică sângele.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here