5 produse de uz casnic la care nici nu te gândeai că ar fi toxice

0
147

Citește articolul și te vei gândi de două ori înainte să îți începi demachierea cu un șervețel umed de bebeluș. Tuturor ne place să avem la îndemână lucruri care să ne ușureze și să ne înfrumusețeze viața și să ne aducă un plus de comfort zilnic.

Îți prezentăm mai jos cinci dintre produsele din casă la care nici nu te gândeai că pot fi toxice.

Lumânările

Lumânările

Ce poate încălzi atmosfera mai bine decât o lumânare, eventual parfumată la cină? Doar că pe lângă parfumul împrăștiat în casă și căldura degajată, lumânările degajă și substanțe nedorite în atmosferă, precum bioxid de carbon și asta indiferent de felul și de materialul din care sunt confecționate -parafină, ceară , sau ulei vegetal. Pentru unii, aceste particule de carbon degajate în atmosferă pot creea probleme respiratorii. Pe lângă asta, parafina mai aduce substanțe nedorite, precum cărbunele sau șistul, rezultate ale combustiei petrolului. Pe lângă asta, după ce este extrasă din produșii petrolieri, parafina se înălbește pentru a arăta așa cum o știm cu toții, dar înălbirea îmbogățește parafina cu dioxine, iar acroleina se adaugă parafinei ca și agent de solidificare. Acroleina și dioxinele sunt recunoscute ca factori de risc pentru apariția cancerului pulmonar, la fel ca la fumători. Și deși producătorii susțin că azi lumânările sunt lipsite de toxicitate, topirea parafinei elimină în atmosferă tolueni și benzeni, cunoscuți ca substanțe carcinogene. Ca să nu mai povestim de substanțele adăugate lumânărilor folosite în aromaterapie. Cel mai bine ar fi să evitați utilizarea lumânărilor, iar dacă nu puteți trăi fără ele încercați măcar varianta celor fără parafină, adică, cele din uleiuri vegetale sau ceară de albine. Pe lângă asta ar fi bine de știut dacă fitilul este 100% bumbac, sau conține metale precum zincul, care degajă substanțe toxice în momentul arderii.

servetel-umed

Șervețele parfumate pentru uscătorul de haine

Există șervețele parfumate pentru uscătorul de rufe care pe lângă mirosul pe care îl conferă rufelor proaspăt uscate, conțin și substanțe gen polyester,acel material din care sunt fabricate și substanțe folosite pe post de balsam de rufe. Însă nu toate șervețelele sunt inofensive, conferind doar un miros plăcut și proaspăt hainelor dumneavoastră. Asemenea lumânărilor impregnate cu parfum, și șervețelele sunt îmbibate cu substanțe toxice care se pot transfera de pe șervețelul parfumat pe haine și secundar pe piele. Și cum de obicei rețeta de obținere a parfumurilor este de cele mai multe ori una secretă, de la o fabrică la alta, nici noi nu putem să știm cu adevărat gradul acestora de toxicitate. De aceea trebuie avută mare atenție la genul acesta de produse utilizate. Un studiu făcut în august 2011 publicat în jurnalul “Air Quality” arată că majoritatea produselor de parfumare a hainelor pot conține substanțe carcinogene precum acetaldehidă sau benzene. Nu trebuie să renunțați însă de tot la șervețelele de pus în mașina de spălat sau în uscătorul de rufe. Sunt șervețele reciclabile fără înălbire, și multe dintre balsamurile de rufe mai ales cele fără miros nu conțin substanțele carcinigene descrise mai sus. Este important să citim compoziția produsului pe care dorim să îl utilizăm.

Șervețelele umede pentru bebeluși

Șervețelele umede pentru bebeluși

Cine are în casă un copil mic nu utilizează șervețelele petru bebeluși doar în scop de ștergere a copilului ci în mod practic utilizează șevețelele pe post de hârtie igienică, șervețel de șters pe mâini, de demachiat etc. În loc de alcool aceste șervețele conțin ca și agent antimicrobian o substanță denumită Bronopol, care la utillizare eliberează formaldehidă cu efect iritativ asupra ochiilor, tractului respirator și provoacă amețeli și cefalee. Aceste șervețele mai conțin de asemenea ftalați pe care îi găsim și în alte ustensile din plastic din gospodărie. Ftalatii sunt folosiți pentru a face șervețelul mai fin și mai moale și pentru a-i menține mirosul plăcut. Cei de la SafeMama.com au tras un semnal de alarmă prin care sugerează faptul că șervețelele umede ce conțin parfum conțin și ftalați, șervețele umede precum cele parfumate de la Pampers, Huggies, Johnson`s, și Publix) ar trebui evitați pe cât posibil având în vedere că acum în momentul de față nu există studii clare cu efectele nocive ale ftalatilor asupra sănătății. Deși producătorii spun că nu există studii care să ateste clar efectele nocive ale ftalatilor asupra sănătății, cercetătorii din domeniul medical demonstrează efectul ftalatilor asupra sistemului endocrin, cu tulburări hormonale secundare, iar acest efect este mult mai agresiv asupra copiilor decât asupra adulților. Mai ales că s-a demonstrat persistența ftalatilor în urina copiilor a căror mame folosesc produse de ingriijire care conțin aceste substanțe. Există totuși alternativa sevetelelor lipsite de ftalați, precum cele de la Water Wipes, Honest Wipes, GWipes, Kinder buy Nature, Treehouse Natural Wipes. Există de asemenea și șervețele din bumbac organic, cu soluții umede ecologice.

marker

Markerii

În fiecare gospodărie există un marker permanent sau rezistent la apă. Doar că nu trebuie să vă spun că inclusiv mirosul înțepător, caracteristic este un semnal al toxicității acestora. Markerii sunt bogați în solvenți precum Xylenul, o hidrocarbură neurotoxică, care poate determina reacții fizice precum greață și amețeli la unele persoane chiar după expunere la urme fine din această substanță. Cu siguranță că ai simțit efectul iritativ al markerului asupra traheei, ochilor și nasului la prima îndepărtare a capacului. Alte efecte adverse ale acestei substanțe sunt durerile de cap, dificultate la respirație, amețeală, confuzie, după expunerea la substanțele degajate în aer de către markeri, chiar și la cei pe care există specificația «non toxic». Xylenul este un produs secundar obținut de la prelucrarea produselor petroliere și a țițeiului. În afară de markeri această substanță este utilizată ca și solvent industrial. Mai intră de asemenea în compoziția gazolinei, a indepărtătorilor de rugină, a vopselelor și lacurilor. Este cel mai rapid aspirată pulmonar și trece direct în torentul circulator, imediat după expunere. Nu se cunosc exact efectele pe termen lung ale expunerii la Xylen, dar cu siguranță că este de evitat, mai ales că pe aceste produse este indicat ca femeile însărcinate să evite contactul cu markerii sau solvenții ce conțin hidrocarbură de mai sus.

covor

Covoarele/mochetele

Oricât de mult îți place mirosul de covor nou, să știi că mirosul degajat este de fapt o trecere în atmosferă a unui amestec de compuși precum : toluenul, bromurile, benzenii, formaldehidele, etilbenzenii, stirenii și acetonele. Și găsim aceste componente mai ales în carpetele cu fir sintetic. Expunerea de rutină provoacă durere de cap iritație nazală, traheală și oculară, precum și amețeli, confuzie și senzație de uscăciune. Expunerea îndelungată duce la scăderea memoriei, dificultate în învățare, efecte teratogene asupra fătului, boli hepatice, sterilitate, boli tiroidiene, ovariene, renale și sangvine. Benzenul este un carcinogen uman recunoscut, iar formaldehida este și ea incriminată în unele cazuri ca substanță carcinogenă. Pe lângă cele de mai sus un covor nou conține naftalină împotriva moliilor, cu efecte toxice mai ales asupra nou născuților. Altă componentă ar fi p-dihidrochlorobenzenul cu efecte teratogene asupra nou născuților, dovedite la animale. Asta ar fi legat de covoarele noi. Dar covoarele vechi ce nu mai conțin aceste substanțe adună în timp praf cu acarieni și devin cauza multor alergii și crize de astm. Pe lângă praful din casă covoarele adună și ce aducem de afară pe tălpile pantofilor, pe lângă microbi și substanțe toxice precum pesticidele. Un covor adună de-a lungul timpului orice substanță volatilă precum cele de la vopsele, spray-urile împotriva insectelor, substanțe degajate de la arderea lumânărilor, și rămân adunate acolo pentru ani de zile. Desigur că nu putem să renunțăm la covoare, dar soluția este un aspirator bun cu filtru HEPA care să nu permită prafului să revină în atmosferă după aspirare, și desigur achiziția de covoare lipsite de substanțele de mai sus, dar care ajung la prețuri enorme. De evitat sunt deci mochetele ce acoperă întrega suprafață și utilizarea de carpete și covoare ce pot fi spălate și curățate afară cu ușurință, eventual carpete țesute din fibre naturale.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here