Îți aduci aminte de cowboy-ul din reclamele Marlboro? Uite ce a pățit

0
62

Nu cred că cineva poate asocia numele de Eric Lawson, cu o figură cunoscută. Însă dacă îți spun că Eric Lawson a fost cowboy-ul pe care îl vedeai in reclamele Marlboro, s-ar putea cât de cât să știi acuma despre cine este vorba.

Eric-Lawson

Eric Lawson, a murit la vârsta de 72 ani. Acesta devenise în anul 1970 imaginea brandului Marlboro, adică aproape se confunda cu cunoscuta marcă de țigări. Lawson a murit pe 10 ianuarie la domiciliul său din San Luis Obispo din cauza unei insuficienţe respiratorii asociate fumatului. Eric a fost şi actor, înainte de a apărea în reclamele la ţigările Marlboro, între 1978 şi 1981, acesta jucând în seriale de televiziune precum „Baretta” şi „Străzile din San Francisco”. Mai târziu a avut roluri în serialele „Îngerii lui Charlie”, ”Dynasty” şi „Baywatch”. A fost rănit în timpul filmărilor unui film Western, în anul 1997, care a și pus capăt carierei lui de actor.

A fumat de la vârsta de 14 ani. O dată a participat şi la o reclamă anti-fumat, care a parodiat cowboy-ul din reclama Marlboro. După spusele soţiei, Susan, soţui ei a fost mândru să participe într-o publicitate anti-tutun, în ciuda faptului că şi atunci era fumător. Din păcate nu a reuşit să renunţe la fumat, chiar dacă a fost diagnosticat cu BPOC (boala obstructivă pulmonară cronică). De-a lungul timpului o serie de actori şi modele care au făcut reclamă la ţigările Marlboro au decedat în urma unor boli asociate cu fumatul. Astfel, David Millar a murit de emfizem pulmonar în 1987, iar David McLean a decedat în 1995 de cancer pulmonar. Eric Lawson avea şase copii, 18 nepoţi şi 11 strănepoţi.

ShareThis.ro vă recomandă să vă lăsați de fumat

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here